Ilie Poenaru și-a anunțat plecarea de la Academica Clinceni: „I-am spus președintelui că vreau să renunț”

Ilie Poenaru și-a anunțat plecarea de la Academica Clinceni: „I-am spus președintelui că vreau să renunț”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Poenaru, antrenorul în vârstă de 44 de ani, a anunțat că va pleca de la Academica Clinceni.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ilie Poenaru nu a condus antrenamentul de marți al Academicii Clinceni, lăsându-l la conducere pe antrenorul principal din acte, Marin Dună.

După opt etape disputate în acest sezon al Ligii 1, Academica Clinceni ocupă ultimul loc în clasament, cu doar două puncte, având două remize și șase înfrângeri.

Ilie Poenaru și-a anunțat plecarea de la Academica Clinceni

Ilie Poenaru a dezvăluit că a mai dorit să plece de la Academica Clinceni, însă conducerea clubului l-a întors din drum, dar acum antrenorul este hotărât să părăsească echipa ilfoveană. După eșecul usturător cu Farul Constanța, scor 0-5, Ilie Poenaru a ales să plece.

„La momentul ăsta, nu s-a întâmplat nimic. Am avut o întâlnire cu președintele acum două ore. Eu am vrut să plec și înainte de meciul cu Chindia, dar președintele și domnul primar au zis să rămân.

Eu am spus că dacă echipa nu răspunde, voi renunța. I-am zis președintelui acum două ore că vreau să renunț. Am considerat că este mai bine să vină altcineva, să se producă un șoc la echipă”, a spus Ilie Poenaru, la Digi Sport.

Antrenorul a pus acest debut slab de sezon pe seama lipsei de pregătire fizică a jucătorilor transferați în această vară la Academica Clinceni.

„Am argumente solide, în fiecare an, jucătorii pe care i-am schimbat jucaseră, erau activi, erau antrenați. Acum, am avut alte probleme, am adus jucători care nu mai jucaseră din martie, din aprilie, iar ei nu au avut nici măcar cantonament făcut cu nimeni.

Au venit după perioada de cantonament. A trebuit să reduc pregătirea pe care o fac eu, ca să pot să-i aduc pe cei nou veniți la un nivel de pregătire destul de bun”, a mai spus Ilie Poenaru.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×